MADELEINES
Elegante și deosebite, madlenele sunt produse de cofetărie care ne surprind prin formă lor deosebită de cochilie. Pe lângă forma care încânta ochii privitorului, gustul și textura lor se asortează cu orice moment din zi.
Madlenele sunt deserturi franțuzești, de mici dimensiuni ce se servesc cu mâna, iar textura lor este delicată, aerată și ușor umedă.
Aceste deserturi își au originea în Franța, dar momentul creației rămâne și acum mistic.
Desertul poartă numele unei fete Madeleine Paulmier, cofetar din orașul Commercy – zona Lorraine a Franței. Ea ar fi călătorit în Spania la Santiago de Compostella, unde ar fi servit aceste deserturi în formă de scoică, apoi Madeleine ar fi adus cu ea în Franța rețeta.
În alte surse este menționat momentul din secolul 18 când Madeleine ar fi creat acest desert pentru regele detronat al Poloniei, Stanislaw Leszczynski, în zona Lorraine din Franța. Regele a fost foarte impresionat de acest desert, încât l-a denumit după numele ei, Madeleine.
Indiferent de originea lor, aceste deserturi mici s-au răspândit foarte repede în toată Franța, astfel că în anul 1760 a început producția lor pe scară largă, mai exact când Commercy a devenit un important centru de producție al acestor delicii.
Locul madlenelor în istorie a fost asigurat de Marcel Proust în cartea sa “A la recherche du temps perdu” la mijlocul secolului xx, un cunoscut scriitor, care a specificat că mirosul și gustul unei madlene i-a adus amintiri din copilărie.
Indiferent care a fost momentul exact al realizării acestor deserturi, azi ne putem bucura de aceste delicii în multe variante!
În acest ebook va prezint 6 rețete de madlene, toate cu un gust deosebit și textură minunată: madlene cu vanilie, madlene cu lămâie, madlene brownie, madlene cu matcha, madlene cu ness și madlene red velvet.
După cum observați este foarte ușor să organizați o masă festivă/candy bar doar cu aceste produse.Tot ce trebuie este să le așezați în/pe recipiente alese și să le decorați cu elementele preferate.
De asemenea, aceste produse pot fi aranjate în cutii, punguțe sau borcane! Le puteți oferi celor dragi sau le puteți așeza în vitrina dulce și să-i bucurați pe clienții voștri!
Madlene cu inserții și creme de decor
Madlene Brownie cu jeleu de căpșuni și ganache de ciocolată
Madlene cu vanilie
Madlene cu lamaie
Madlene Brownie
Madlene cu ness
Madlene cu matcha
Madlene Red Velvet
Madlene cu fructe sau diverse incluziuni
Madlene cu vanilie, jeleu de căpșuni și ganache de ciocolată/curd cu calamansi
Madlene cu matcha, inserție cu jeleu de căpșuni și decor cu curd de calamansi
Madlene cu cochilie din ciocolată
Madlene glazurate
Madlenele sunt produse de cofetărie-patiserie care se pot consuma tot timpul anului ceea ce înseamnă că va puteți bucura clienții în orice moment.
Puteți organiza cutiuța dulce cu aceste sortimente, aspect ce poate duce la creșterea vânzărilor. Ideea de “cutiuță” a prins foarte bine în multe domenii, s-a dovedit chiar o idee de succes pentru multe afaceri.
Mai puteți prezența clienților voștri aceste sortimente ambalate în punguțe sau borcane, o idee rustică, foarte frumoasă și de mare impact pentru că atât borcanul, cât și punguță sunt transparente, iar produsele pot fi imediat observate.
Structura Cursului
-
MADELEINES